Descriere
Malfini Cotton pentru damă este un polo din piqué de bumbac 100%, 220 g/m², gros și cu aspect elegant. Îl aleg cei care fac uniforme feminine pentru retail, HoReCa sau cluburi.
Bun de știut la personalizare
- Piqué-ul gros, din bumbac, ține bine broderia pe piept.
- Fentă îngustă cu cinci nasturi în culoarea materialului, deci logo-ul se așază lateral, pe stânga.
- Guler și manșete din rib 1:1, bandă pe interiorul gulerului, umeri întăriți.
- Gri melanj are 85% bumbac și 15% vâscoză.
Mărimi și croială
Model cambrat, cu șlițuri laterale. Reperele de măsură sunt în tabelul de mărimi.
Personalizăm prin broderie sau DTF de la 20 buc. cu același design, după o machetă digitală gratuită.












