Bumbacul și poliesterul sunt două materiale populare utilizate în producția de îmbrăcăminte și textile, iar fiecare material are calitățile sale specifice.
Bumbacul este un material natural, ușor și respirabil, care se simte plăcut pe piele. Este cunoscut pentru capacitatea sa de a absorbi umiditatea și de a permite pielii să respire, ceea ce îl face o alegere excelentă pentru îmbrăcămintea de vară sau pentru cea sportivă. De asemenea, bumbacul este durabil și poate fi spălat și uscat cu ușurință. În general, îmbrăcămintea din bumbac este confortabilă și se potrivește unei varietăți de stiluri.
Poliesterul, pe de altă parte, este un material sintetic care are multe calități benefice. Este mai rezistent decât bumbacul și poate rezista la pătare, decolorare și deteriorare cauzată de uzură. De asemenea, poliesterul se usucă mult mai rapid decât bumbacul și poate fi mai ușor de întreținut. Îmbrăcămintea din poliester este adesea folosită pentru activități sportive sau de exterior, deoarece este ușoară și rezistentă la apă.
În general, bumbacul este preferat pentru îmbrăcămintea casual sau de zi cu zi, cele mai populare articole vestimentare fiind tricourile din bumbac, precum și lenjeria de corp din bumbac, în timp ce poliesterul este preferat pentru îmbrăcămintea sportivă sau pentru activitățile în aer liber. În funcție de preferințele personale, poate fi ales unul dintre aceste materiale sau chiar o combinație a celor două pentru a întruni calitățile dorite.
Orice articol de îmbrăcăminte poate fi o provocare atunci când îl alegem. Știți cum este să găsești mărimea potrivită, materialul dorit, croiala care cade cel mai bine pe corp.
În privința lucrurilor măsurabile s-au făcut pași importanți. Astăzi există măsurători pentru aproape orice produs, deci poți cumpăra cu încredere, cu condiția să-ți cunoști foarte bine măsurile.
Tehnologia face ca astăzi obiectele de îmbrăcăminte să fie din ce în ce mai sofisticate. Ce a rămas cam la fel este materialul, dacă vorbim de bumbac, in ori lână. Revoluționară a fost apariția materialelor sintetice, care, chiar dacă la începuturi nu au fost bine primite în piață, ele și-au dovedit eficacitatea în numeroase situații.
Cei care au primit cu brațele deschise materialele sintetice au fost sportivii. În primul rând datorită respirabilității acestor materiale, puterii lor de absorbție, capacității de a-și păstra formă fără să se mototolească în timpul efortului, dar și a altor calități incontestabile.
Bumbacul a făcut istorie, el fiind cunoscut din cele mai vechi timpuri. Primele lui utilizări fiind cunoscut cu cel puțin 5 milenii î.Hr. Ei bine, nu este de ici de colo ca un material să reziste atât de mult peste veacuri.
Este o fibră naturală care provine din planta de bumbac.
Primele urme de bumbac au fost descoperite în Peru și Mexic, unde a fost cultivat de către olmecaci în urmă cu mai bine de 5500 de ani. Faraonii egipteni purtau haine din bumbac, iar alte produse realizate din acest material au fost găsite în morminte datând din 2500 î.Hr. În India, oamenii foloseau bumbacul încă din anul 1500 î.Hr.
Primele dovezi de filare a aței din bumbac provin din Egipt, în jurul anului 5.000 î.Hr., când au început să o folosească pentru a face țesături de in, care erau apoi cusute în haine. Primele dovezi solide că oamenii foloseau bumbacul ca material de îmbrăcăminte provin din Peru, în jurul anilor 400-500 d.Hr.; aici găsim țesături realizate din fibre de bumbac împletite cu lână sau alte materiale naturale pentru a le încălzi în lunile cu vreme rece (asemănătoare pijamalelor moderne).
În India și Pakistan (unde bumbacul a fost cultivat încă din antichitate), oamenii au început să învârtă fire din fire de bumbac în jurul anului 1000 d.Hr. prin tehnici de filare manuală, mai degrabă decât folosind războaie de țesut sau alte mijloace mecanice precum cele folosite în Europa de Vest în această perioadă.
Mai târziu, comercianții chinezi au adus semințe din India în țara lor și au început să le cultive acolo. În Japonia și Coreea, bumbacul a fost folosit chiar mai devreme decât în China – aproximativ 3000 î.Hr. Grecii antici știau cum să țeasă fire din lână albă; cu toate acestea, nu știau cum să le vopsească – acest lucru a fost stăpânit de persani în jurul anului 600 î.Hr.
Numele de „bumbac” provine din cuvântul arab qutun și grecesc koton, care înseamnă „substanță fină”. Cuvântul latin pentru bumbac este linteum.
Plantele de bumbac sunt originare din Asia Centrală și subcontinentul indian, dar au fost răspândite în întreaga lume de către primii comercianți. Au fost aduse în Americi de Cristofor Columb în 1493 și au devenit o cultură importantă în sudul Statelor Unite după ce Eli Whitney a inventat ginul de bumbac în 1793.
Acesta deținea o fabrică în care producea arme și piese pentru arme. Într-o zi, în timp ce fabrica una dintre aceste piese, și-a dat seama că piesa ar putea fi realizată mai repede dacă nu ar exista un spațiu atât de mare între una dintre cele două piese ale sale. El a inventat un dispozitiv numit „egrenor de bumbac” care separa semințele din fibrele plantei de bumbac mai repede decât puteau fi separate manual – iar această nouă metodă a revoluționat producția de bumbac în America!
De fapt, bumbacul a fost atât de important încât a contribuit la alimentarea Războiului Civil American: atunci când Carolina de Sud s-a separat de Uniune în 1860, a făcut acest lucru din cauza dorinței sale de a continua să vândă bumbac țărilor europene fără a plăti tarife sau taxe pe el – ceea ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi rămas în cadrul Uniunii.
Impactul bumbacului asupra vieții omului este unul incontestabil. El a impulsionat revoluția industriala, iar impactul economic este incalculabil.
În lumea noastră modernă, bumbacul este una dintre cele mai importante fibre din industria textilă. Cu toate acestea, istoria sa datează din cele mai vechi timpuri și a fost folosit de multe culturi diferite timp de mii de ani.
Bumbacul are o mulțime de calități. Este moale și călduros, este respirabil, este durabil și poate fi folosit într-o mare varietate de aplicații.
Este fabricat din firele de păr fibroase din semințele plantei de bumbac. Este o fibră naturală care se cultivă în întreaga lume.
Bumbacul este transformat în multe țesături și articole de îmbrăcăminte diferite pentru tot felul de utilizări: lenjerii de pat, prosoape, șosete și lenjerie de corp; cămăși, bluze și rochii; jachete și paltoane; pantaloni, fuste și pantaloni scurți; îmbrăcăminte pentru copii; plăpumi; halate de baie; covoare… chiar și perdele!
Calități: este moale și călduros, este respirabil, astfel încât pielea ta nu se va încălzi sau răci prea tare atunci când îl porți lipit de piele – dar dacă porți ceva confecționat din țesătură de bumbac, cum ar fi blugii din denim sau pantalonii din catifea, atunci aceștia vor avea mai multe șanse să se decoloreze, deoarece nu au o permanență a culorii la fel de mare ca alte țesături, cum ar fi lâna sau mătasea.
Istoria poliesterului este una lungă și interesantă. A început în 1844, când doi francezi – Etienne Lenoir și Jean Baptiste Dumas – au descoperit că viscoza poate fi transformată într-o fibră rezistentă. Totuși, procesul de fabricare a viscozei era foarte dificil, așa că inventatorii au vândut procesul lor unui grup de investitori care au creat apoi prima fabrică dedicată fabricării viscozei în 1856.
Procesul folosit de această fabrică nu era foarte eficient și producea o fibră de calitate scăzută, care nu era foarte rezistentă sau durabilă. Cu toate acestea, cererea pentru un material mai rezistent a fost suficient de mare pentru a face să merite ca și alte companii să încerce să îmbunătățească invenția originală.
Una dintre aceste companii a reușit să creeze o versiune îmbunătățită a fibrelor de poliester, pe care a numit-o „poliamidă”. Cu toate acestea, nu a putut să-și breveteze invenția deoarece procesul lor fusese furat din laboratorul de cercetare al unei alte companii de către unul dintre angajații acesteia. Cu toate acestea, deoarece fibrele de poliamidă erau mult mai bune decât cele de viscoză, multe alte companii au început să le folosească fără a plăti redevențe sau taxe.
Poliesterul este o fibră sintetică a cărui dezvoltare a fost fulminantă după 1941. Este fabricat din polietilen tereftalat (PET), care este un polimer de etilenglicol și acid tereftalic.
Poliesterul fibră a fost inventat de John Rex Whinfield, care lucra pentru compania chimică britanică ICI, și James Tennant Dickson. Aceștia căutau o modalitate de a face mătasea mai ieftină și au găsit-o prin crearea acestui nou material care putea fi folosit ca îmbrăcăminte.
Ei au numit noul material „poliester”, deoarece conținea mai mulți esteri. Primele articole de îmbrăcăminte create din această țesătură au fost realizate în 1942 și au fost folosite ca uniforme în timpul celui de-al Doilea Război Mondial atât de naziști, cât și de aliați.
Dar materialul nu a prins cu adevărat până în anii 1950, când DuPont a început să îl comercializeze ca înlocuitor al bumbacului. L-au numit „Dacron”, după numele de marcă înregistrată al companiei (DuPont). A fost comercializat ca o alternativă la bumbac deoarece era mai durabil, mai ușor de spălat și putea fi transformat în diferite tipuri de țesături decât cele din bumbac. Acest lucru îl făcea ideal pentru lucruri precum țesătura pentru parașute și husele pentru scaunele de mașină, care trebuiau să fie mai durabile decât hainele.
În 1957, DuPont a creat o nouă versiune de Dacron, numită Terylene; aceasta a fost fabricată din polietilen tereftalat (PET), care este folosit și astăzi în sticlele de apă! În acest moment, oamenii au început să folosească poliesterul pentru lucruri precum covoare și tapițerie, în loc de haine, deoarece erau mulțumiți de cât de ușor era de curățat și de întreținut. Dezvoltarea PET-ului a schimbat cu adevărat totul în ceea ce privește producția de poliester – și modul în care oamenii se gândeau la aceste materiale sintetice.
Proprietățile poliesterului îl fac ideal pentru o gamă largă de utilizări. Este extrem de durabil și ușor de întreținut, astfel încât poate fi utilizat într-o mare varietate de industrii.
De asemenea, este deosebit de rezistent la uzură și are un punct de topire ridicat. Fibrele de poliester sunt foarte moi, ceea ce îl face confortabil pe piele
Poliesterul nu este susceptibil la apariția mucegaiului, ceea ce îl face o alegere bună pentru produsele care trebuie spălate frecvent sau depozitate în medii umede. Poliesterul are caracteristici excelente de păstrare a culorii și nu se decolorează în timpul ciclurilor repetate de spălare, așa cum fac unele alte fibre sintetice.
Poliesterul este rezistent la apă, astfel încât poate fi utilizat în medii umede fără a se deteriora sau distruge. De asemenea, rezistă bine la temperaturi ridicate, ceea ce îl face ideal pentru utilizarea în situații în care temperaturile pot fluctua.
Poliesterul este, de asemenea, rezistent la murdărie și pete, așa că puteți purta hainele din poliester cu încredere, știind că vor rămâne curate în orice activitate pe care o alegeți!
Cea mai bună parte despre poliester? Este ușor de îngrijit! Puteți spăla hainele din poliester în apă rece (fără detergent) și le puteți usca la uscător la temperatură mică – nici măcar nu aveți nevoie de fier de călcat!
V-am prezentat două dintre cele mai populare materiale folosite în industriaș fashion. Ele au povesti interesante și evoluții destul de diferite. Unul foarte vechi, bumbacul, cu o istorie de 7-8 milenii, iar celălalt, poliesterul, cu un background mult mai scurt, de numai câteva zeci de ani.
Una peste alta, două materiale de bază frecvent folosite pentru a ne îmbrăca în zilele noastre.
Fiecare are calitățile sale și din acest punct de vedere derivă și felul în care noi ne raportăm la aceste două alegeri.
